Samsung lansează două noi versiuni ale smartphone-ului Galaxy, una cu ecran și pe laterale

Samsung lansează două noi versiuni ale smartphone-ului Galaxy, una cu ecran și pe laterale
Publicat: 11/02/2015, 17:34

Ambele telefoane vor avea carcase metalice și cele mai avansate procesoare ale Samsung, au spus sursele.

Al doilea model, care va fi prezentat la Mobile World Congress din Spania, va avea doar ecran frontal. Ambele aparate vor fi prevăzute cu ecrane de 5,1 inci, a spus una din surse.

Samsung a pierdut din cota de piață după ce aparatele cu ecrane mai mari ale Apple au realizat vânzări ridicate pe o piață creată de gama Galaxy S.

În aceste condiții, cea mai mare companie asiatică din sectorul tehnologiei se folosește de expertiza în domeniul ecranelor și cipurilor pentru a-și recâștiga avantajul în domeniul inovațiilor și a revigora profiturile aflate în scădere în ultimele trei trimestre.

„Samsung are nevoie de un model cu o tehnologie nouă pentru a opri creșterea iPhone și pentru a se distinge de ceilalți producători. Cu toate că Samsung continuă să introducă modele ieftine la nivel mondial, pentru a-și proteja cota de piață, viitorul model S este mai important pentru că de acolo vin banii”, a declarat Lee Sang Hun, analist la compania HI Investment & Securities în Seul.

Compania sud-coreeană a prezentat anul trecut primul său telefon cu ecran cu fațete multiple Astfel, Galaxy Note Edge este prevăzut cu un ecran de 5,6 inci care se prelungește și pe latura dreaptă a aparatului, astfel încât utilizatorii să poată citi mesajele sau știrile și din lateral.

Unul dintre cele două modele care vor fi prezentate în martie va avea un ecran care va acoperi ambele laterale ale telefonului, au precizat sursele.

Reprezentanții Samsung au refuzat să comenteze.

Noile telefoane, dezvoltate sub numele de cod „Project Zero”, vor avea carcase metalice furnizate de BYD Electronic International, subsidiară a BYD, companie chineză deținută parțial de grupul Berkshire Hathaway, al miliardarului Warren Buffett.

Samsung a pierdut la limită, în trimestrul trecut, poziția de lider pe piața globală a aparatelor smartphone, fiind egalată de Apple. Ambele companii au livrat în trimestrul încheiat în decembrie 74,5 milioane de smartphone-uri, echivalente cu o cotă de piață de 19,6%, potrivit estimărilor Strategy Analytics.

Aparatele iPhone 6 și 6 Plus au câștigat teren în China, cea mai mare piață din lume, unde cumpărătorii vor aparate cu ecrane mari care să îndeplinească atât rolul de telefon, cât și de tabletă. Din acest motiv Samsung a avut probleme în China, unde compania este concurată de producătorii chinezi Xiaomi și Lenovo Group, care oferă telefoane cu sistemul Android, utilizat și la dispozitivele Galaxy.

Samsung intenționează să folosească la noile Galaxy S propriile microprocesoane, renunțând la cele fabricate de Qualcomm, care s-au supraîncălzit în timpul testelor, au declarat luna trecută persoane apropiate situației.

În ultimul trimestru al anului trecut, profitul net al Samsung a scăzut cu 27%, la 5.290 miliarde woni (4,8 miliarde dolari). Profitul operațional al diviziei de telefoane mobile s-a redus cu aproape două treimi, la 1.960 miliarde woni (1,8 miliarde dolari).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Celebrul Ureche a tăvălit-o pe jurnalistă! Scandal într-un club din București! Au intervenit bodyguarzii, a...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
Tânăr bătut și băgat cu forța în portbagaj de cinci rude. Agresorii au altă variantă...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Doar șoferii cu permis de conducere CATEGORIA B au dreptul. Sunt obligați să depună un...
Xonia, victima testelor mincinoase ale Poliției. Falsul pozitiv la DrugTest i-a răvășit viața
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Motivul pentru care Nicki Minaj și-a anulat concertul de la Saga Festival: "Trebuie să mă...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Ce noi țări aleg turiștii din cauza încălzirii globale?
×